Zahărul este un termen general, folosit să descrie o suită de molecule numite carbohidrați, care se găsesc într-o gamă largă de mâncăruri și băuturi. Verifică eticheta produselor pe care le cumperi și o să te convingi: glucoză, fructoză, zaharoză, maltoză, lactoză, dextroză și amidon. Acesta nu se găsește doar în dulciuri, ci și în iaurt, fructe confiate, ape cu arome sau batoane de cereale. Din moment ce zahărul este peste tot, e important să înțelegem cum afectează creierul. Ce se întâmplă când zahărul ajunge pe limbă? Și… oare dacă mănânci zahăr, ai mânca apoi și mai mult?
Să luăm următorul exemplu: mănânci o lingură de cereale. Zahărul pe care acestea îl conțin activează receptorii de dulce care se află pe limbă. Receptorii trimit un semnal către creier și de acolo, se împrăștie în mai multe zone, una dintre ele fiind cortexul cerebral. Secțiuni diferite ale cortexului cerebral procesează diferite gusturi: amar, sărat, acru și dulce, ca în cazul nostru. De aici, semnalul activează sistemul de recompensă al creierului. Acest sistem de recompensă este o serie de căi electrice și chimice prin diferite regiuni ale creierului. E o rețea complicată, dar ne ajută să răspundem la o întrebare subconștientă: oare ar trebui să o fac din nou? Dacă activezi de prea multe ori acest sistem, se declanșează o serie de evenimente mai puțin fericite: pierderea controlului, poftele și creșterea toleranței la zahăr.
Dacă ne întoarcem la lingura de cereale, ea ajunge în stomac, unde se găsesc alți receptori de zahăr. Nu sunt receptori de gust, dar și ei trimit semnale comunicând creierului că e plin sau că ar trebui produsă mai multă insulină, care să se descurce cu zahărul în plus pe care-l mănânci.
Îți lasă gura apă când te gândești la dulciuri? Îți e poftă de desert? De ce? Ce se întâmplă în creierul nostru, de este atât de dificil să rezistăm luptei cu dulciuri?
Cea mai importantă monedă a sistemului nostru de recompensă este dopamina, ai cărei receptori nu sunt distribuiți egal în creier.
Anumite zone sunt aglomerate de receptori, așa explicându-se că alcoolul, nicotina sau heroina îi face pe unii oameni să caute starea respectivă constant, adică să devină dependenți. Așa se întâmplă și în cazul zahărului, doar că nu la fel de violent.
Dacă îți este foame și te hotărăști să mănânci sănătos, dopamina își va face efectul. Dar dacă mănânci același lucru mai multe zile la rând, nivelul de dopamină va scădea, deoarece creierul este setat să acorde atenție gusturilor diferite. De ce? Pentru că trebuie să detecteze mâncarea care nu mai este bună și pentru că dacă există varietate, avem mai multe șanse să luăm toți nutrienții de care avem nevoie.
Din păcate, în cazul zahărului, nivelul de dopamină nu scade, ci va crește în continuare. De aceea, cu cât mâncăm mai mult zahăr, cu atât ne vom simți mai recompensați. Așadar, zahărul este un fel de drog, oamenii simțind nevoia de mâncare pe bază de zahăr.
0 Comentarii